Despre cum statistica prost facuta dezorienteaza populatia

Saptamana aceasta mi-au picat ochii pe o stire de pe un site respectabil in domeniul medical (facut de medici pentru medici…), conform careia 70% din populatia globului, respectiv 25% din populatia Romaniei apeleaza la medicina alternativa ca prima intentie si ca apeleaza la medicina clasica numai in situatia unei boli grave, cand „tratamentele cu plante si automedicatia” dau gres.

Pentru cine stie doar putina, foarte putina statistica, aceasta afirmatie deja suna ciudat. In primul rand, un procent, mie personal, nu imi spune absolut nimic, fara sa mi se precizeze urmatoarele elemente obligatorii:

  1. date despre esantion;
  2. marja de eroare;
  3. coeficientul de incredere.

Acestea sunt criterii absolut necesare care trebuie precizate atunci cand se publica un studiu statistic, inclusiv sondaje de opinie politice. In articolul de mai sus, niciuna dintre aceste conditii nu era indeplinita.

Mai departe, presupunand ca statistica a fost efectuata corect, sa ne uitam la cifre si afirmatii. Se spune ca romanii intai apeleaza la medicina alternativa, apoi, daca nu sunt multumiti, la medicina clasica, alopata. Nimic mai fals! Autorii articolului inteleg prin medicina alternativa orice autotratament cu ceaiuri, plante, chestii gasite prin carti sau reviste miraculoase. Medicina alternativa (mai corect, complementara) presupune efectuarea unui tratament sub stricta observatie a unui medic specialist cu competenta in aceasta ramura, cu rigorile oricarui tratament medical. Deci, daca beau un ceai pentru o anumita suferinta si nu functioneaza, apoi ma duc la doctor, nu inseamna ca am incercat medicina alternativa, nu a mers, si am apelat la un serviciu medical adevarat.

De fapt, dragi cititori, situatia sta exact invers decat e scris in acest articol. Atunci cand cineva are o problema serioasa de sanatate, intai apeleaza la medicina clasica si, daca e nemultumit, apeleaza la medicina complementara. Si daca un bolnav terminal de cancer, pentru care medicina alopata si-a epuizat resursele, apeleaza la medicina alternativa, e posibil ca nici in aceasta situatie rezultatele sa nu fie la fel de satisfacatoare ca si cand ar fi apelat de timpuriu la aceste metode de tratament. Insa e mai simplu sa blamam ceea ce nu intelegem si ceea ce simtim (evident, in mod fals) ca ne ameninta, decat sa punem mana pe o carte. Acesta este unul dintre efectele secundare ale invatamanului medical (cel putin in Romania): egocentrismul si senzatia de omniscienta.

Unul dintre lucrurile care trebuie facute in medicina complementara este „curatenia” si eliminarea imposturii. In acest fel, o sa cresca si credibilitatea si rezultatele bune si poate chiar titlul acestui articol o sa capete o conotatie realista…

Asadar, simtiti-va liberi sa aruncati la gunoi orice studiu statistic care nu precizeaza cu adevarat date, si nu interpretari gratuite. Pentru ca asa se propaga nestiinta in randul comunitatilor.

Introducere in termodinamica viului (I)

Pentru că în post-ul trecut am adus în discuţie entropia şi sistemele termodinamice, mă simt dator să detaliez puţin acest subiect. Nu ştiu câţi dintre cititori au absolvit cu succes un curs de biofizică sau de termodinamică, aşa că voi prezenta câteva noţiuni introductive. Rog cunoscătorii să imi semnaleze eventualele inexactităţi. O să încerc să explic noţiunile cât mai intuitiv şi mai puţin matematic. Editorul lui Stephen Hawking îi spunea acestuia că, pentru fiecare ecuaţie pen care o introduce într-o carte, numărul cititorilor săi va scădea la jumate. Bineînţeles, capacitatea mea de prezentare intuitivă nu se compară cu cea a lui Stephen Hawking, dar voi face tot posibilul să fiu înţeles.

Prin sistem înţelegem, grosier, un ansamblu de elemente care interacţionează între ele, delimitat din Univers la un moment dat, cu scopul de a-l studia. Pentru definirea unui univers trebuie să se precizeze limitele sale, reale sau imaginare. Tot ce se află dincolo de aceste limite se consideră mediu înconjurător. Cu toţii putem da exemple de sisteme: un vas cu apă, un piston cu gaz, omul…

Din punct de vedere al comunicării sistemelor cu mediul înconjurător, acestea se clasifică, după Ilia Progogine (1955) – întemeietorul teoriei sistemice – în:

  • Sisteme izolate: nu fac schimb nici material şi nici energetic cu exteriorul. Acest gen de sistem nu există cu adevărat în natură, ci doar îl putem simula ca să rezolvăm probleme de termodinamică şi să ne familiarizăm cu teoria sistemică;
  • Sisteme inchise: fac schimb doar energetic, dar nu material cu exteriorul. Cu alte cuvinte, tot ceea ce se află (material) în interiorul acelui sistem rămâne acolo. Un exemplu uşor de înţeles ar putea fi o seră (cu rezervele de rigoare);
  • Sisteme deschise: acesea sunt sistemele care fac schimburi atât energetie, cât şi materiale cu mediul exterior. Sunt cele mai uşor de exemplificat, sistemele vii fiind prin excelenţă sisteme deschise.

De aici, concluzionăm că actul medical are ca obiect un sistem deschis, care este omul. Şi niciodată nu va trebui să tratăm doar un ficat, un stomac etc., ci întregul ansamblu. O proprietate miraculoasă a sistemelor vii, care complică şi mai mult practica medicală, este aceea că întregul este mai mult decât suma părţilor sale componente. În aceeaşi măsură, este o aberaţie să vorbim despre patologii de organ, limitate la un tip de ţesut sau la un organ. Pentur că orice boală este o boală sistemică, o boală care are atât cauze generale, cât şi efecte asupra întregului organism. Iar acest lucru îl pot dovedi atât de simplu şi natural colegii nostri stomatologi, care vor spune că banala carie dentară este o boală sistemică.

Pentru ca am vorbit de sisteme, acum putem trece la următoarea noţiune, aceea de proces termodinamic. Prin proces termodinamic înţelegem trecerea unui sistem dintr-o stare termodinamică într-o altă stare, parcurgând o succesiune continuă de stări intermediare. (Rog împătimiţii biofizicii să nu se supere că am sărit peste explicarea anumitor noţiuni, gen stare, tipuri de stări, parametri extensivi şi intensivi. Ma rezum la detalierea acelor noţiuni care ne vor folosi pentru aprofundarea ulterioară a noţiunilor de medicină întegrativă.)

Procesele pot fi clasificate după multe criterii, însă aici ne interesează două:

  1. după reversibilitate:
  • procese reversibile;
  • procese ireversibile.
  1. după legătura dintre starea iniţială şi cea finală:
  • procese ciclice;
  • procese neciclice.

În post-ul următor, o sa continuăm introducerea in biofizică şi o sa vorbim dspre schimburi energetice, procese spontane şi consumatoare de energie, entropie şi dezordine.

Medicina, încotro ?

Pentru cine a învăţat puţină termodinamică, este evident faptul că medicina este o ştiinţă (pentru că este mai mult o ştiinţă decât orice altceva) antientropică, o ştiinţă care contribuie la amliorarea artificială a indivizilor umani, împotriva creşterii entropiei. Aşadar, este o ştiinţă împotriva dezordinii, a cursului natural al lucrurilor. Din alt punct de vedere, medicina este o ştiinţă care se opune selecţiei naturale. Dacă înainte de apariţia ochelarilor, un miop nu avea nicio şansă de integrare în societate şi, deci, de reproducere şi eventuală perpetuare e „genelor miopiei”, acum, cu un banal consult oftalmologic, o astfel de patologie se rezolvă fără consecinţe atât de dramatice. Şi asemeneni acestui exemplu, se mai pot da multe. În concluzie, un medic trebuie să fie deosebit de pregătit, pentru că se luptă cu fizica şi evoluţia!

Ceea ce ne duce la subiectul pregătirii medicilor. Întâi de toate, trebuie să facă o facultate. După aceea, un rezidenţiat. Apoi, medici specialişti. De fapt, în care dintre aceste etape se învaţă medicina? Asta depinde, în mare măsură, de student/tânăr medic. În cei 4 ani de facultate de până acum, am concluzionat că medicina este o ştiinţă în mare parte autodidactă. Şi, la fel ca orice altă meserie, se mai şi fură. Dacă mi se par superiori studenţii la medicină? Cu desăvârşire nu, dar despre asta vom vorbi altă dată, pentru că deviem de la subiect.

În anul I, materia care are cel mai mare impact în sufletele studenţilor e anatomia, studiul grosier al omului. Nu voi obiecta importanţa ei în pregătirea ulterioară. Apoi, embriologia, care este una dintre cele mai complexe ştiinţe de pe Pământ. Oricât ar fi de bine predată embriologia umană, dacă e predată direct la om, cu greu poate fi înţeleasă, mai ales tridimensional. Fără să mă laud, faptul că în liceu am fost nevoit să învăţ dezvoltarea embrionară la castravetele de mare (care are cea mai simplă embriologie din seria animală) mi-a fost de un real folos, pentru ca am văzut lucrurile de la simplu la complicat, nu direct complicat. Am putut să construiesc pe o temelie, să modific informaţii, să privesc lucrurile evolutiv. Şi spun sincer că am înţeles cu adevărat embriologia 3 ani mai târziu, când am dat examenul de Anatomia comparată şi zoologia vertebratelor.

Cu alte cuvinte, cu sau fără embriologie, omul mi se pare prea complex pentru a-l studia direct, fără alte elemente de comparaţie mai simple. Aici mă refer atât la omul sănătos, cât şi la cel bolnav. Poate de asta am ales sa studiez în paralel Facultatea de Biologie, specializarea Biochimie, pentru că fără o temelie a funcţionării vieţii în general, omul şi patologia sa devin nişte deziderate greu de atins.

Astăzi avem la dispoziţie mai multe mijloace de investigaţie şi tratament ca niciodată. Putem face faţă unor boli considerate în trecut incurabile. Speranţa de viaţă a crescut datorită acestor mijloace. Însă miloane de oameni suferă în continuare de cancer, infecţii cu HIV şi virusuri hepatotrope etc., boli care continuă să decimeze populaţii întregi, medicii şi familiile lor privind neputincioşi la degradarea stării de sănătate a pacienţilor, respectiv a celor dragi. Faptul că se moare de cancer în proporţii atât de mari ar trebui să fie un gălăgios semnal de alarmă pentru cei din domeniu că nu abordează corect diagnosticul şi tratamentul acestei boli. Se practică radioterapie, chimioterapie şi chirurgie mutilantă. Oare aceste abordări nu sunt depăşite? Oare nu suntem subjugaţi unor concepţii învechite, pe care tot încercăm să le cosolidăm prin mijloace mai mult sau mai puţin convenţionale? Aceeaşi problemă se poate pune şi pentru celelalte boli considerate incurabile.